< Reclama ta aiciContactează-mă folosind formularul din pagina Contact

Pregatirea rasadurilor

Pentru cultivarea rasadurilor se pot utiliza mai multe tipuri de rasadnite, cum ar fi tocurile de rasaduri, ghivecele, sau in recipienti de plastic, acestea doua din urma se folosesc preponderent in sere si solarii

Realizarea tocurilor de rasadnite presupune urmatoarele materiale, functie de tipul de rasadnita ales: gunoi de grajd proaspat, nefermentat; pamant de rasadnita (de „telina”); tocuri de lemn; geamuri; rogojini.

Gunoiul de grajd se foloseste pentru incalzire (rasadnita calda). Cel mai bun este gunoiul proaspat de cal, care intra repede in fermentatie si da cantitatea cea mai mare de caldura. Se poate folosi si gunoi proaspat de vite, fiind indicat sa se amestece cu gunoi de cal.

Avantajele folosirii gunoiului de grajd sunt mai multe, printre care costul scazut, nu necesita instalatii speciale, iar dupa ce s-a folosit poate fi intrebuintat la producerea de mranita sau ca ingrasamant suplimentar.

Pamantul de rasadnita sau de telina, cum mai este denumit, se pregateste inca din timpul verii, in felul urmator: dintr-un loc intelenit (inierbat), pajisti, izlazuri, etc., se fac brazde groase de 10-12 cm si lungi de 20-30 cm. Acestea se asaza in gramezi, unele peste altele, cu iarba la iarba, intr-un loc umbrit, udandu-se din timp in timp pentru a putrezi mai usor. Dupa putrezire rezulta pamantul de telina care se amesteca in anumite proportii (vezi tabelul de mai jos) cu mranita si nisip.
In lipsa unui loc intelenit se pot taia brazde dintr-un camp de lucerna sau trifoi. Nisipul se foloseste pentru a face pamantul de rasadnita mai permeabil si mai usor.

Proportii de amestec pentru diferite legume:
Cultura Mranita % Pamant de telina % Nisip %
Rosii 50 25 25
Ardei, vinete 40 50 10
Castraveti 40 40 20
Varza, conopida 50 25 25
Salata 25 75

Tocul de rasadnita

Exista mai multe variante de rasadnite (ex.: cu 2 pante, ingropate, etc.), insa cea mai simpla este cea cu toc pe care o vom prezenta in continuare.

Tocul este format dintr-o rama de lemn de 25-30 cm inaltime, 4 m lungime si 1,5 m latime, avand prinsa din metru in metru cate o stinghie pentru sprijinirea foilor de geam, cu dimensiunea de 1 pe 1,5 m.
Rama se asaza pe un strat de gunoi de grajd amenajat pentru rasadnita, mai lat decat tocul, si gros de 40-70 cm. Geamurile au rol de mentinere a caldurii degajate.

In interiorul tocului se mai pune un strat de gunoi de grajd proaspat, de cca 5 cm grosime, dupa care rasadnita se acopera cu foile de geam si rogojini.

Dupa cateva zile, daca se constata inceperea fermentarii (apar picaturi de apa pe interiorul geamului), se asaza amestecul de pamant intr-un strat de 12-15 cm. Pamantul se grebleaza, dupa care se acopera iar rasadnita.

Semanatul in rasadnita se face cand pamantul s-a incalzit, lucru ce se constata prin aparitia buruienilor. Inainte de semanat, pamantul se niveleaza cu grebla, distrugand astfel si buruienile.